sunteti aici: home » istoria limbii engleze

istoria limbii engleze



Engleza este o limbă anglo-friziană. Popoare vorbitoare de limbi germanice din nord-vestul Germaniei (angli şi saxoni), şi din Iutlanda (iuţii) au invadat ceea ce astăzi este partea de est a Angliei, în jurul secolului V d.Hr.. Încă se dezbate dacă vechea engleză s-a răspândit prin dispersarea vechii populaţii, sau dacă celţii nativi au adoptat gradual limba şi cultura clasei dominante, nefiind exclusă nici o combinaţie a acestor două procese.

Indiferent de origini, aceste dialecte germanice s-au unit până la un punct (încă mai rămăseseră variaţiuni geografice) şi au format ceea ce astăzi numim Vechea Engleză. Vechea engleză se aseamănă cu unele dialecte de pe coasta de nord-vest a Germaniei şi Olandei de astăzi. De-a lungul istoriei scrise a vechii engleze, aceasta şi-a păstrat o structură sintetică mai degrabă apropiată de cea a limbii proto-indo-europene, adoptând convenţiile saxonei de vest, în timp ce engleza orală a devenit din ce în ce mai analitică în natura sa, pierzând sistemul complex al cazurilor, şi bazându-se mai mult pe prepoziţii şi ordine fixă a cuvintelor pentru a transmite sensurile. Acest fenomen devine evident de-a lungul perioadei „englezei de mijloc”, când literatura era până la un punct redactată cu variaţiunile dialectale orale aproape intacte, după ce vechea engleză şi-a pierdut statutul de limbă literară a nobilimii. Se afirmă că dezvoltarea timpurie a limbii a fost influenţată de substratul celt. Mai târziu, a fost influenţată de limba nord-germanică înrudită nordica veche, vorbită de vikingii care s-au stabilit în principal pe coasta de nord şi est, ajungând până la Londra, în regiunea cunoscută ca „Danelaw”.

Cucerirea Angliei de către normanzi, în 1066, a influenţat profund evoluţia limbii. Timp de aproximativ 300 de ani după cucerire, normanzii vorbeau anglo-normanda, o limbă apropiată de Franceza Veche, ca limba oficială la Curte, în drept şi administraţie. Un număr foarte mare de cuvinte normande s-au strecurat în engleza veche, în special în domeniile legale şi administrative, dar şi în cuvinte din vocabularul de bază, precum „mutton” (carne de miel) sau „beef” (carne de vită). Mai târziu, multe cuvinte au fost împrumutate direct din latină sau greacă, lăsând un vocabular paralel care a ajuns până în zilele noastre. Influenţa normandă a dat naştere la ceea ce azi se cheamă Engleza de Mijloc.

De-a lungul secolului al XV-lea, engleza de mijloc a fost transformată de „marea rocadă a vocalelor”, de răspândirea prestigiosului dialect sud-estic la Curte, în administraţie şi în viaţa academică, şi de efectul uniformizator al imprimării. Engleza modernă timpurie datează din perioada elizabetană.